Electroencefalografia (EEG)
Electroencefalografia (EEG) este o investigație neurofiziologică care oferă informații despre activitatea creierului „în timp real”, înregistrând activitatea electrică a creierului. Aceasta se realizează prin aplicarea unor electrozi la nivelul scalpului, care captează semnalele electrice generate de activitatea neuronală. EEG este o metodă neinvazivă, nedureroasă, utilizată frecvent în evaluarea funcției cerebrale.
EEG analizează activitatea electrică cerebrală, evidențiind modul în care funcționează creierul în diferite condiții (stare de veghe, somn, stimulare). Poate identifica: modificări ale activității electrice cerebrale , zone mai iritabile care sunt predispuse la generarea unor convulsii epileptice, încetinirea activitătii cerebrale difuze sau localizate ale creierului, care apar in contextul anumitor patologii neurologice.
Electrozii de culegere sunt montați într-o cască specială, iar pacientul este așezat pe un scaun comod, într-o poziție confortabilă. Pe parcursul investigației, pacientul rămâne treaz, cu ochii închiși și într-o stare de relaxare. La anumite intervale, la indicația asistentei care efectuează EEG-ul, i se poate solicita să deschidă și să închidă ochii sau să respire profund pentru câteva minute, aceste manevre ajutând la evidențierea unor tipare specifice ale activității cerebrale. EEG este o investigație nedureroasă și non-invazivă. Procedura nu implică administrarea de stimuli electrici la nivelul creierului, electrozii având doar rolul de a înregistra activitatea cerebrală. Eventualele senzații neplăcute pot fi legate doar de aplicarea electrozilor sau de menținerea unei poziții fixe pentru o perioadă de timp. Investigația standard durează, în general, 20–40 de minute.
Electroencefalografia se efectuează la recomandarea medicului neurolog, în urma consultației clinice, alături de alte investigații, iar rezultatele sunt interpretate întotdeauna în contextul simptomelor și al examenului neurologic.
Este indicată în special în evaluarea următoarelor situații:
- suspiciune de epilepsie (crize convulsive sau episoade sugestive pentru crize epileptice)
- episoade de pierdere a stării de conștiență sau „căderi” neexplicate
- episoade de deconectare, absență sau confuzie tranzitorie
- tulburări de comportament cu debut brusc sau inexplicabil
- evaluarea encefalopatiilor (afectări difuze ale funcției cerebrale)
- tulburări de somn, în cadrul unor investigații dedicate (poligrafie sau polisomnografie), unde EEG este utilizat pentru monitorizarea activității cerebrale în timpul somnului
- monitorizarea evoluției unor afecțiuni neurologice cunoscute
Electroencefalografia este o investigație funcțională esențială, care oferă informații directe despre activitatea electrică a creierului, imposibil de obținut prin alte metode imagistice. Este o metodă valoroasă în special în diagnosticul epilepsiei și al altor tulburări paroxistice, contribuind la stabilirea diagnosticului și la alegerea tratamentului adecvat.
Ce este EEG cantitativ și „harta creierului”?
În ultimii ani, a apărut un interes crescut pentru așa-numita „hartă a creierului”, realizată prin EEG cantitativ (qEEG). Aceasta reprezintă o analiză computerizată a semnalului EEG, în care, de regulă, se utilizează un număr mai mare de electrozi de culegere, permițând o înregistrare mai detaliată a activității cerebrale. Semnalul obținut este ulterior procesat automat prin algoritmi specializați, care analizează diferite caracteristici ale acestuia și generează reprezentări grafice sugestive ale distribuției activității cerebrale (brain mapping).
EEG cantitativ este utilizat în special în cercetare și în anumite aplicații clinice specifice, oferind informații suplimentare despre tiparele și distribuția activității cerebrale. Este important de menționat că acest tip de analiză nu înlocuiește EEG-ul standard, care rămâne investigația de bază utilizată în practica medicală pentru stabilirea unui diagnostic neurologic, în special în epilepsie și în evaluarea unor episoade precum pierderile de conștiență sau alte manifestări tranzitorii. De asemenea, interpretarea acestor hărți necesită întotdeauna corelare atentă cu tabloul clinic, deoarece modificările evidențiate nu au semnificație patologică în absența unui context clinic clar.