Electroneuromiografia (ENMG)

Electroneuromiografia (ENMG) este o investigație neurofiziologică utilizată pentru evaluarea funcției nervilor periferici și a mușchilor.

Investigația evaluează modul în care nervii transmit semnalele electrice și modul în care mușchii răspund la aceste semnale.

ENMG are două componente principale:

  • Studiul conducerii nervoase

Se realizează prin stimularea nervilor periferici în mai multe puncte de-a lungul traiectului lor, din exterior, cu ajutorul unor impulsuri electrice de intensitate mică, pentru a evalua modul în care aceștia conduc impulsul nervos.

Sunt testați atât nervii senzitivi, care transmit informațiile de la nivel periferic către creier (senzații precum atingere, durere sau temperatură), cât și nervii motori, responsabili de transmiterea comenzilor către mușchi și de realizarea mișcării.

Investigația permite măsurarea vitezei de conducere a influxului nervos, precum și a altor parametri specifici, oferind informații importante despre integritatea și funcționarea nervilor, atât la nivelul membrelor superioare, cât și al membrelor inferioare.

Pacientul poate resimți aceste stimulări ca niște mici impulsuri electrice sau „ciupituri”, uneori ușor neplăcute, dar în general bine tolerate și de scurtă durată.

  • Electromiografia cu ac

Această etapă presupune evaluarea activității electrice a mușchilor cu ajutorul unui ac foarte fin, care funcționează ca un electrod. Acesta este introdus la nivelul mușchiului pentru a înregistra activitatea musculară în repaus și în timpul contracției.

În funcție de simptomatologie și de obiectivul investigației, sunt examinați mai mulți mușchi, atât la nivelul membrelor superioare, cât și al membrelor inferioare, pentru a obține o imagine completă asupra funcției sistemului neuromuscular.

Acul utilizat este steril, de unică folosință și nu injectează nicio substanță, având exclusiv rol de înregistrare a activității electrice musculare.

Pacientul poate resimți o senzație de înțepătură la introducerea acului și un ușor disconfort în timpul examinării, în special la contracția mușchiului, însă procedura este, în general, bine tolerată  iar  disconfort este minim și tranzitoriu.

Electroneuromiografia se efectuează la recomandarea medicului neurolog, în urma consultației clinice, alături de alte investigații (analize de laborator, imagistică, alte teste neurofiziologice). Rezultatele sunt interpretate întotdeauna în context clinic, în corelație cu simptomele și examenul neurologic.

Investigația este indicată în evaluarea unor simptome precum:

  • amorțeli sau furnicături
  • slăbiciune musculară
  • dureri cu iradiere pe traiect nervos
  • crampe sau spasme musculare
  • scăderea forței musculare

Este frecvent utilizată în diagnosticul unor afecțiuni precum:

  • sindrom de tunel carpian (amorțeli și furnicături la nivelul mâinii prin compresia  nervului median la încheietura mâinii)
  • neuropatii periferice (de exemplu în diabet zaharat)
  • radiculopatii (de obicei secundare herniei de disc)
  • boli musculare (miopatii)
  • boli ale joncțiunii neuromusculare (de exemplu miastenia gravis)

ENMG  este o investigație funcțională extrem de valoroasă, care oferă informații directe despre modul de funcționare al nervilor și mușchilor, informații care nu pot fi obținute prin alte metode imagistice.

Este o procedură complexă, care necesită competență specializată și experiență în realizare și interpretare, fiind esențială pentru stabilirea unui diagnostic corect și pentru orientarea conduitei terapeutice.